luni, 29 martie 2010
poem...........Anael
Anael!Oh,Anael!
Azi,Ma trezesc dintr-o lunga visare,
ce nu mi-o mai amintesc.
Si-ncep a trai:
Traiesc alaturi de rasarit,
alaturi de flori frumos mirositoare si de pasari cantatoare,
de pajisti verzi brazdate de culori zecimale,
de nori pufosi ce valseaza pe cerul azuriu,
de izvoare cu clipocit calm si linistitor.
Dar si azi traiesc alaturi de apus...
Cad in genunchi in fata ta Anael
Si rogu-te raspunde-mi:
Ieri,atat de mult am indurerat si chinuit oare bietele vietati,
Incat povara lor s-o port pe umeri si acum???
O lacrima amara de sange
mi se prelinge pe chipul indurerat nestingherita.
Corpul meu,fragila pulbere de neant
Se rataceste in lumina flamanda de mine.
Ma cufund in visare
Si ma intorc in sfarsit
la ramasitele coconului meu
Din care mi-am croit drum ieri
Apoi m-avant spre necunoscut
Zburand cu noile mele aripi prin infinit;
Spre ceea ca ar trebui sa fie maine!
Iar si iar,si iar...
Anael!Oh Anael!
Arata-mi un semn ca
nu mai abondonat in Uitare!
Mereu va fi prea tarziu si
Niciodata prea devreme.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Trei strofe neegale... cam asta e si reteta mea pentru poezie in general. Asta e cam ceea ce imi doresc eu de la poezie. In fine, cu ziceam, esti inca la inceput si e chiar benefic ca abordezi astfel de teme, de care multi fug, nu de alta, dar... poate ca asfaltul, presurile murdare si casetele video sunt mult, mult mai estetice.
RăspundețiȘtergereCam urasc sa fac comentarii kilometrice, deci o sa incerc sa fiu scurt. Observ antiteza rasarit-apus, azi-ieri (si chiar maine), tarziu-devreme. Incerci sa evidentiezi durerea si dorinta de a intelege, de a cunoaste mai multe. Observ si cateva simoluri, de exemplu "ieri", "azi" si "maine" sunt vietile unui... spirit ca sa zic asa, ale unei entitati. Avem viata cea trecuta, in care entitatea a facut anumite greseli din cauza carora il intreaba pe inger daca merita sa sufere din cauza lor in viata prezeta. Si avem viata viitoare, cea care "ar trebui sa fie maine". Eu percep poezia ca pe o rugaciune pe final, plus nemultumirea tipic umana: mereu prea tarziu, niciodata prea devreme, cu toate ca o zicala, deasemenea a oamenilor, o contrazice: niciodata nu e prea tarziu.
Oricum, este bine ca se mai abordeaza si astfel de subiecte in poezii, ca unora nu le este teama de ele. Exista oameni care au lucruri rele de zis si despre astfel de poezii, din pacate, ca na... nu poti fi pe placul tuturor. In fine, eu te felicit si te sustin. la cat mai multe :)