A powerfull pure white light surrounds me like a protective cocoon who fulfills its role perfectly because I do not know what is out of it. Material does not enter anywere here.
I am a cosmic child, a divine particle because I was born from nothing. My father is time itself and my mother is chaos. I have no parents, I just am from the beginning of matter. I have always lived here surrounded by light and always alone. A complete solitude, where only silence made me be in present, in time, in matter, in existence. Rarely a reddish light appears and brings with it the thoughts of empty blue humans. I say so because they live on the blue planet, yet deserted in her rottenness. I know it well, they all showed me in their thougs.
But this time something was different. The red light was even stronger and, at one point when it changed to grasping darkness, it began to hurt me. The darkness brought with it a terrifying noise. My ears hurt and my eyes were filled with a reddish liquid that began to trickle on my face. I was crying tears of blood. Them i started to feel pain through my entire celestial body. I was stabbed by thousands of knives that came deep inside me. I began to make like the blue ones because the pain was to grand so, I yelled and i cried with blood. Then the cocoon was teared apart and all the warm blood emerged out. The evil darkness cast me into the human world.This world was evil, cruel, impure, worthless and despicable.there is no single good thought to offer me comfort. No one thought to bring me back my love and light. I hate this world, I can not live in it. I am a shell banned by the great cosmos on a whosoever wandering land.
The light told me that a time will come when I will be born and I will forget  the true hapiness and love how long i will live in the ''blue ones'' world. I will become a empty blue human because I was trown in the cruel game of evolution and i can only choose to play it. Also, the light told me I came here to save people and take them to a upper level, but i will kill and banish to the tenebrious world even more people.I knew from the light that many will hate me because they will be scared by my power and will be manywho will worship me because I will not hesitate to trow myself in the  frozen and eternal arms of death and embrace it with serenity.Unlike other ''blue ones''I will overcome my limitation in life and i will achieve fullfilment.
I will be carried by destiny like a plastic bag carried by wind.will rise above all as a primadona above human limitation and then will be dragged through the mud all over the worlds rottenness. i will witness the great battle among light and darkness. Everything will continue to take place as planned and I will be helpless. I am predestined to suffer and throw suffering and pain I will rase above. I want to fly,to rase above and to be born out of love,life after life in bodies of clay and be immortal. I want to be. I will be.

Concurs Proză Arhiscurtă

 Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .

De ce tu, Fiinţă Umană, frântură de Divinitate îţi negi rădăcinile? Tu nu mai ştii rodul pământului să cultivi, ori să citeşti în stele şi fire de nisip. Tu nu mai ştii timpul să-l respecţi, ori să izbeşti toate ce sunt în tine. Uiţi că spectacolul vieţii tale va continua să se desfăşoare după plan. Ştii doar să îţi arunci copiii în locul tău. Din veac în veac, din planetă în planetă şi din haos în lumină. Asta e tot ce laşi în urma ta, fiinţă divină? Atunci încetează să-ţi iroseşti existenţa şi trăieşte.

poem........Eu si Tu

Eu,scoica exilata pe-un orisicare mal
de oceanul fumuriu cu vibrari si mai intunecate
Ce-si trimite-un val furios si-nvolburat
Sa ma izgoneasca pa nisip egoist si confuz,
pe nisip negricios si nestiutor.

Tu,crampei de scanteie divina,inteles si acceptat
Orbitor de luminos,
Ce pasesti timid pe iazul argintiu cu vibrari de violet
In mijlocul caruia troneaza reflectia palida a lunii
Martora la fiacare zambet entuziast,sarut infocat ori lacrimare amara

Tu,dulce roza-mbujorata
Eu,rautacios spin.

Eu,venin amar si acid
Tu,nectar dulce-nmiresmat.

Tu revelatie profunda si mult asteptata
Eu,necunoastere si neintelegere
sfasietor de lungi si detestate.

Eu,neat tenebros
Tu,creatie suprema.

Eu.intuneric
Tu,lumina.

Tu,soarele
Eu,luna

Eu si Tu,atat de aproape si atat de departe;
atat de diferiti si atat de identici
Caci n mai stiu de-i visare-ncantatoare ori cosmar;
de-i alinare ori regret.
Pana cand?Te intreb Eu

poem...........Anael

Anael!Oh,Anael!
Azi,Ma trezesc dintr-o lunga visare,
ce nu mi-o mai amintesc.
Si-ncep a trai:
Traiesc alaturi de rasarit,
alaturi de flori frumos mirositoare si de pasari cantatoare,
de pajisti verzi brazdate de culori zecimale,
de nori pufosi ce valseaza pe cerul azuriu,
de izvoare cu clipocit calm si linistitor.
Dar si azi traiesc alaturi de apus...
Cad in genunchi in fata ta Anael
Si rogu-te raspunde-mi:
Ieri,atat de mult am indurerat si chinuit oare bietele vietati,
Incat povara lor s-o port pe umeri si acum???
O lacrima amara de sange
mi se prelinge pe chipul indurerat nestingherita.
Corpul meu,fragila pulbere de neant
Se rataceste in lumina flamanda de mine.
Ma cufund in visare
Si ma intorc in sfarsit
la ramasitele coconului meu
Din care mi-am croit drum ieri

Apoi m-avant spre necunoscut
Zburand cu noile mele aripi prin infinit;
Spre ceea ca ar trebui sa fie maine!
Iar si iar,si iar...

Anael!Oh Anael!
Arata-mi un semn ca
nu mai abondonat in Uitare!
Mereu va fi prea tarziu si
Niciodata prea devreme.

poem-----SA-TI SPUN O POVESTE AMUZANTA?

Privesc pe-un geam
Si-un copac zaresc
Ce tremura intr-o seaca adiere.
Si-aud un geamat,
Si-l compatimesc,
Si-l rog sa-mi povesteasca o-ntamplare
Ca sa uite de tristetea covarsitoare.
Fluturand din crengile cu cioturi
Sperie un cuc somnoros,
Dupa care-ncepe oful sa si-l povesteasca:
Cica el odata,cand tanar era
Sub ale lui crengi inmiresmate,
Cupluri dragostea si-o-mpartaseau
Si ca toate pasarile ouale in ale lui cuiburi isi cloceau
Si ca drumetii sub el se odihneau
Iar copii numai pe langa el se jucau
Dar acum...a ramas singur,
Numai cu ciorile si cucii
Sa-i tina companie
Si cu rame si gandaci
Scoarta sa i-o manance.
Cum sa nu fie suparat
Cand toti l-au abandonat?
Ca sa moara-n liniste,
Fara pic de glorie ori onoare.
Brusc, un nor deasupra lui s-aseaza
Si-ncepe sa-i planga de mila
Si-ncepe toata lumea a plange
Si copacul,si cucul,si rama,si eu,si toti
Oamenii de pe pamant.
Iar cerurile se deschid,
Si-un porumbel iese
Cu ramurica de maslin in cioc,
Si-o zvarle asupra copacului ciunturos,si sters,si gol.
Si el la ceruri incepe a se ridica
Si cand aproape-ajunse
Un fulger il lovi;
Si visele i le narui
Transformandu-l in cenusa
Ce pica incet-incetisor pe pamant
Ca o ploaie calda de vara,
Innegrind totul:case,oameni,campii.
Si toti incepura a plange si mai cu patima,
Si parca toti au impietrit
Si s-au transformat in statui negre,
Plangatoare de sange.
Si ziceai  ca totu-i doar un bocet
Ce pana-n noapte a continuat
Si,a doua zi toti au uitat
Ca un biat copac a existat...

Desi cenusa a ramas.